A avea sau a nu avea timp liber?

O sa invoc cea mai patetica scuza posibila pentru lipsa mea de activitate pe acest blog sarman si uitat: lipsa de timp. Da, frate, n-am avut timp, ce, e asa de greu de crezut? Nu conteaza daca ocupatiile mele au fost taiatul frunzei la caini si frecatul intensiv al mentei. Voi spune pur si simplu ca am fost ocupata pentru ca am observat ca asta da cel mai bine. Atunci pari mai imediat mai interesant in ochii celorlalti, pari o persoana atctiva si importanta.
Este o adevarata moda sa iti consulti, vezi draga, agenda atunci cand te suna un prieten sa te intalnesti cu el si sa constati ca nu ai timp. Daca vei spune ceva de genul "Da, sigur sunt libera toata ziua, cand vrei sa ne intalnim?" va fi un soc pentru umanitate. Oare te simti bine? Esti deprimata? Treci prin vreo criza de personalitate? Cum se face ca nu esti solicitate cine stie unde, ca nu trebiue sa faci cine stie ce, ca nu ai vreo treaba urgenta de rezolvat?
Asadar, instinctiv, cum se intalnesc doi prieteni (dupa indelungi planificari si amanari, bineinteles), incep sa-si povesteasca unul altuia cu mandrie cat ocupati au fost. Desi, paradoxal, un program incarcat nu este de cele mai multe ori un motiv de mandrie. Sa fii cat mai ocupat inseamna sa fii tras de cat mai multe sfori intr-o parte si-n alta, sa te calareasca altii, sa te subjugi, sa imbatranesti, sa uiti sa traiesti pentru tine. Lipsa de timp inseamna lipsa de libertate.

Incheind sirul de aberatii, voi divulga si secretul din spatele lipsei mele de timp. Pe langa programul imputit de la facultate, temele, practica total neproductiva de la U (pe care oricum o fac degeaba fiindca am aflat ca facultatea nu mi-o va recunoaste) si incercarile mele de a-mi imbogati cultura generala citind, a mai venit si primavara. Care primavara ma instiga la iubire si la hoinarit aiurea pe strazi, cu prieteni vechi si noi sau doar eu cu vantul cald. Poate data viitoare imi voi lua laptopul prin parc si cu siguranta voi avea mai multa rabdare sa scriu.