Cum filmele fantasy sunt acum la moda, regizorul Matthew Vaughn a avut inspiratia sa adapteze romanul lui Neil Gaiman, in noul sau film, Pulbere de stele (Stardust). In caz ca nu ati auzit de Neil Gaiman sau de romanele lui fantastice atunci macar distributia filmului va trebui sa va starneasca interesul: Michelle Pfeiffer, Robert De Niro, Claire Danes, Sienna Miller, Peter O’Toole.
In acest amalgam de actori cunoscuti, Charlie Cox isi face cu succes debutul in primul sau rol principal, respectiv cel al tanarului Tristan. Acesta este un baiat simplu, dintr-un satuc englezesc din perioada victoriana, indragostit de o fata total inaccesibila lui. Pentru a o cuceri, el pleaca la rugamintea fetei in cautarea unei stele cazatoare, si descopera cu uimire ca steaua este de fapt o fata frumoasa, pe nume Yvaine. Insa cadere stelei a fost urmarita si de alti ochi, care acum ravnesc la inima stelei: o vrajitoare puternica pentru care steaua este elixirul tineretii, un print megaloman, care si-o doreste pentru a-si castiga locul pe tron inaintea fratilor lui, un pirat zburator si altii care ar face orice pentru a pune mana pe stea. Tristan are de infruntat o multime de pericole pentru a-si putea pastra steaua, insa isi face si noi prieteni. Desi nu se inteleg bine la inceput, Yvaine si Tristan se indragostesc in mod inevitabil, iar ceea ce incepuse ca o calatorie initiatica pentru Tristan, se va transforma intr-o lupta pentru ocrotirea stelei iubite.
Filmul condenseaza in cele doua ore foarte multa actiune, poate prea multa fiindca uneori se pierde firul narativ si unele lamuriri intarzie sa apara. Totusi, bogatia de intamplari si personaje dau filmului o dinamica aparte, care te impiedica sa te plictisesti. De asemenea, lipsesc dialogurile patetice si situatiile melodramatice, specific genului fantastic. Acestea au fost inlocuite cu replici pline de umor, personaje moderne, si o demitizare a fiintelor fantastice. Inchipuiti-va o stea sub forma unei fete delicate care injura, se lupta si isi face nevoile in tufisuri. Originalitatea filmului este imogatita si de impletirea motivelor arhicunoscute (drumul initiatic, plecarea pe taramul fantastic pentru cucerirea iubitei, lupta printilor pentru tron, dorinta vrajitoarei de a avea tinerete vesnica) cu elemente noi, surprinzatoare (fata-stea, piratii de pe vasul zburator, fantomele inedite si amuzante ale fratilor mostenitori).
Totusi, un punct slab il reprezinta lipsa de chimie dintre personajele principale. Desi ar fi trebuit sa fie un punct central al actiunii, relatia dintre Yvaine si Tristan se dezvolta fara farmec, parca fortata, si astfel trece neobservata. Insa, chiar daca Claire Danes si Charlie Cox par putin stersi pe ecran, situatia este salvata, bineinteles, de numele grele precum Michelle Pfeiffer si Robert De Niro. Prima o interpreteaza pe vrajitoarea avida de tinerete si arata absolut superb in acest rol, pastrandu-si farmecul de diva pe tot parcursul transformarii ei din femeie frumoasa in baba scarboasa. Pe De Niro il vedem intr-o ipostaza pe cat de speciala pe atat de amuzanta. El este capitanul piratilor zburatori, un om aparent crud si salbatic care ascunde o sensibilitate excesiva si o pasiune pentru travestire.
Efecte speciale sunt din plin, filmul bazandu-se mult pe impactul vizual. Sunt multe scene frumoase si personaje inedite care iti raman in memorie, insa la derularea actiunii se mai putea lucra. Complexitatea povestii permitea o intindere a filmului pe durata mai mare, fiindca evenimentele par inghesuite si lipsite de claritate. Insa chiar si asa, povestea este usor de digerat si cu siguranta va va destinde, fara a va frapa prea mult, caci se urmeaza aceiasi reteta de success ca si in cazul altor filme fantastice. Filmul nu ridica probleme ale umanitatii, ci transpune publicul intr-o lume de basm, populata de printi, stele, pirati si vrajitoare, unde binele invinge intotdeauna. Are romantism fara dulcegarii, aventura fara prea mult suspans si umor cat cuprinde. Recomandat a se viziona in doi :P.
miercuri, 11 noiembrie 2009
The Curious Case of Benjamin Button, cel mai nominalizat film al anului 2009
The Curious Case of Benjamin Button este un film destul de contestat in randul publicului, insa foarte apreciat de critici. Alaturi de Slumdog Millionaire el a dominat Oscarurile din anul 2009, primind cele mai multe nominalizari, si anume 13.
Avandu-i pe Brad Pitt si Cate Blanchett in rolurile principale, filmul aduce un subiect extrem de nou in cinematografie, si prin asta extrem de atractiv: posibiliateta unei vieti traite intinerind. Scenariul este adaptat dupa nuvela lui F. Scott Fitzgerald, din anii 1920, si spune poveste unui om, pe nume Benjamin Button (Brad Pitt), care se naste cu toate caracteristicile unei persoane in varsta de 80 de ani: nu este mai mare decat un bebelus, dar are cataracta, pielea ca a "fostului barbat decedat" al uneia dintre batranicile din film, osatura macinata de osteoporoza, tensiunea arteriala marita etc. Acest bebelus batran este abandonat de tatal sau la usa unui azil si adoptat de catre una dintre ingrijitoare, Queenie Pe masura ce anii trec, bebelusul, caruia nimeni nu-i dadea sanse de supravietuire, devine din ce in ce mai viguros, intinerind, pana ce va ajunge bebelus din nou. Curios este ca toata lumea ia lucrurile ca atare, nici chiar el, Benjamin, nu are vreun moment in care sa mediteze asupra situatiei lui. Accentul nu a fost pus pe faptul ca Benjamin se naste batran, ci pe cum se va derula viata acestuia, filmul fiind o meditatie asupra destinului, iubirii, mortii si a momentelor care reusesc sa invinga timpul.
Povestea este şi epică, melodramatică şi chiar metaforică. Se întinde pe vreo 8 decenii, intre 1918, pana la inceput de secol 20, şi trece în revistă un întreg secol cu multe din minunile şi câteva dintre ororile sale. Regizorul este unul dintre cei mai capabili autori hollywoodieni, obisnuindu-ne cu filme de succes. Este vorba despre David Fincher, autor al “Fight Club”, “Seven”, “Zodiac”, care a pasit pentru prima oara pe un altteritoriu decat cel care-l consacrase, acela al povestilor cu violenta, sange si criminali in serie. The Curious Case of Benjamin Button este in principal o poveste de iubire, relatata intr-un mod cat se poate de calm si linistitor, in 2 ore si 45 de minute, menita sa incante ochiul, sa linisteasca sufletul si sa intrige mintea. Faptele se inlantuiesc deloc fortat, si foarte logic pentru un film atat de lung, curgand lent in prima jumatate a filmului insa prea rapid in a doua. Din punct de vedere vizual totusi, filmul reprezinta o capodopera, decorurile, filmarea impecabila si efectele vizuale fiind minunate. Regizorul s-a bazat foarte mult pe plasticitatea imaginilor, uneori mai mult decat pe profunzimea faptelor, iar muzica lui Alexandre Desplat induce subliminal o bunastare generala pe tot parcursul filmului.
Singurul element de fantastic din film este faptul ca Benjamin are ocazia de a experimenta viata invers, astfel incat pe masura ce trupul ii intinereste, experienta de viata si intelepciunea se imbogatesc. In rest, el va avea parte de o viata plina de aventuri, locuri indepartate si oameni interesanti, insa deloc iesita din comun. Ca orice om, va intalni si o mare iubire,o fata pe nume Daisy (Cate Blanchett) inca de pe vremea cand el era un batranel iar ea un copil. Insa drumurile lor se vor separa Benjamin calatorind cu un vas inrolat in armata iar Daisy mutandu-se pentru a deveni ballerina. Dragostea lor se va putea consuma abia la mijlocul vietii, cand cei doi vor fi de varste apropiate, insa nu pana la capat deoarece Daisy va imbatrani, iar Benjamin va deveni copil. Povestea este deosebit de emotionanta insa fara a fi siropoasa, si se aseamana pe alocuri cu cea din Titanic, ambele avand o naratoare in varsta care isi rememoreaza idila imposibila. Din perspectiva povestii de viata a lui Benjamin, filmul are cateva similaritati cu Forest Gump, fiind vorba si despre acelasi scenarist. Scenele de pe mare cu Benjamin si felul naiv de a privi viata, precum si modul de exprimare, sunt cateva dintre ele.
Atat Brad Pitt, cat si Cate Blanchett vor straluci pe tot parcursul filmului, chiar daca chimia dintre ei lipseste in scenele romantice. Cu ajutorul machiajului de exceptie, pentru care a luat si Oscarul, atat tineretea cat si batranetea celor doi pare foarte reala, si avem ocazia sa-l vedem pe Brad Pitt revenind la infatisarea din zilele sale de glorie, din filme precum “Meet Joe Black”. Actorul se foloseste cu success de sarmul expresiei faciale intalnite si in “Meet Joe Black”, si anume figura naiva, de care insa abuzeaza la sfarsitul filmului, cand ar fi trebuit demult inlocuita cu intelepciunea batranetii. Problema principala cu premisa filmului era impacarea spiritului tanar cu exteriorul batran si invers, rolul lui Benjamin nefiind unul usor. Totusi, Brad s-a descurcat si chiar a primit si o nominalizare la Oscar. Totusi, prezentele feminine sunt cele care electrizeaza mai mult filmul, de la “prima femeie care m-a iubit” (interpretata de incantatoarea Tilda Swinton) pana la Daisy, cea care l-a iubit pana la moarte (a lui, ca bebelus, in bratele ei). Cate Blanchett o joaca pe cea de-a doua cu o delicatete si o energie care-ti taie respiratia, aproape eclipsandu-l pe Brad. De asemenea arata incredibil de bine, de nerecunoscut chiar in varianta roscata, si mimeaza exceptional atat prospetimea tineretii, cat si batranetea de pe patul mortii.
Astfel, daca se trece peste micile scapari, cum ar fi faptul ca filmul alterneaza pe 2 planuri (amintirile si realitatea din spital) intr-un mod suparator, sau faptul ca s-a incercat o scapare rapida peste ultima perioada a vietii lui Benjamin (ramolindu-se in mod illogic in copilarie), si altele enumerate mai sus, putem spune ca The Curious Case of Benjamin Button este intr-adevar unul dintre cele mai bune filme ale anului. El a beneficiat de toate ingredientele unui film de succes, de la bugetul urias la actorii cunoscuti si subiectul inovator, si le-a exploatat pe toate la maxim, rezultand un film incantator si pe toate gusturile.
Avandu-i pe Brad Pitt si Cate Blanchett in rolurile principale, filmul aduce un subiect extrem de nou in cinematografie, si prin asta extrem de atractiv: posibiliateta unei vieti traite intinerind. Scenariul este adaptat dupa nuvela lui F. Scott Fitzgerald, din anii 1920, si spune poveste unui om, pe nume Benjamin Button (Brad Pitt), care se naste cu toate caracteristicile unei persoane in varsta de 80 de ani: nu este mai mare decat un bebelus, dar are cataracta, pielea ca a "fostului barbat decedat" al uneia dintre batranicile din film, osatura macinata de osteoporoza, tensiunea arteriala marita etc. Acest bebelus batran este abandonat de tatal sau la usa unui azil si adoptat de catre una dintre ingrijitoare, Queenie Pe masura ce anii trec, bebelusul, caruia nimeni nu-i dadea sanse de supravietuire, devine din ce in ce mai viguros, intinerind, pana ce va ajunge bebelus din nou. Curios este ca toata lumea ia lucrurile ca atare, nici chiar el, Benjamin, nu are vreun moment in care sa mediteze asupra situatiei lui. Accentul nu a fost pus pe faptul ca Benjamin se naste batran, ci pe cum se va derula viata acestuia, filmul fiind o meditatie asupra destinului, iubirii, mortii si a momentelor care reusesc sa invinga timpul.
Povestea este şi epică, melodramatică şi chiar metaforică. Se întinde pe vreo 8 decenii, intre 1918, pana la inceput de secol 20, şi trece în revistă un întreg secol cu multe din minunile şi câteva dintre ororile sale. Regizorul este unul dintre cei mai capabili autori hollywoodieni, obisnuindu-ne cu filme de succes. Este vorba despre David Fincher, autor al “Fight Club”, “Seven”, “Zodiac”, care a pasit pentru prima oara pe un altteritoriu decat cel care-l consacrase, acela al povestilor cu violenta, sange si criminali in serie. The Curious Case of Benjamin Button este in principal o poveste de iubire, relatata intr-un mod cat se poate de calm si linistitor, in 2 ore si 45 de minute, menita sa incante ochiul, sa linisteasca sufletul si sa intrige mintea. Faptele se inlantuiesc deloc fortat, si foarte logic pentru un film atat de lung, curgand lent in prima jumatate a filmului insa prea rapid in a doua. Din punct de vedere vizual totusi, filmul reprezinta o capodopera, decorurile, filmarea impecabila si efectele vizuale fiind minunate. Regizorul s-a bazat foarte mult pe plasticitatea imaginilor, uneori mai mult decat pe profunzimea faptelor, iar muzica lui Alexandre Desplat induce subliminal o bunastare generala pe tot parcursul filmului.
Singurul element de fantastic din film este faptul ca Benjamin are ocazia de a experimenta viata invers, astfel incat pe masura ce trupul ii intinereste, experienta de viata si intelepciunea se imbogatesc. In rest, el va avea parte de o viata plina de aventuri, locuri indepartate si oameni interesanti, insa deloc iesita din comun. Ca orice om, va intalni si o mare iubire,o fata pe nume Daisy (Cate Blanchett) inca de pe vremea cand el era un batranel iar ea un copil. Insa drumurile lor se vor separa Benjamin calatorind cu un vas inrolat in armata iar Daisy mutandu-se pentru a deveni ballerina. Dragostea lor se va putea consuma abia la mijlocul vietii, cand cei doi vor fi de varste apropiate, insa nu pana la capat deoarece Daisy va imbatrani, iar Benjamin va deveni copil. Povestea este deosebit de emotionanta insa fara a fi siropoasa, si se aseamana pe alocuri cu cea din Titanic, ambele avand o naratoare in varsta care isi rememoreaza idila imposibila. Din perspectiva povestii de viata a lui Benjamin, filmul are cateva similaritati cu Forest Gump, fiind vorba si despre acelasi scenarist. Scenele de pe mare cu Benjamin si felul naiv de a privi viata, precum si modul de exprimare, sunt cateva dintre ele.
Atat Brad Pitt, cat si Cate Blanchett vor straluci pe tot parcursul filmului, chiar daca chimia dintre ei lipseste in scenele romantice. Cu ajutorul machiajului de exceptie, pentru care a luat si Oscarul, atat tineretea cat si batranetea celor doi pare foarte reala, si avem ocazia sa-l vedem pe Brad Pitt revenind la infatisarea din zilele sale de glorie, din filme precum “Meet Joe Black”. Actorul se foloseste cu success de sarmul expresiei faciale intalnite si in “Meet Joe Black”, si anume figura naiva, de care insa abuzeaza la sfarsitul filmului, cand ar fi trebuit demult inlocuita cu intelepciunea batranetii. Problema principala cu premisa filmului era impacarea spiritului tanar cu exteriorul batran si invers, rolul lui Benjamin nefiind unul usor. Totusi, Brad s-a descurcat si chiar a primit si o nominalizare la Oscar. Totusi, prezentele feminine sunt cele care electrizeaza mai mult filmul, de la “prima femeie care m-a iubit” (interpretata de incantatoarea Tilda Swinton) pana la Daisy, cea care l-a iubit pana la moarte (a lui, ca bebelus, in bratele ei). Cate Blanchett o joaca pe cea de-a doua cu o delicatete si o energie care-ti taie respiratia, aproape eclipsandu-l pe Brad. De asemenea arata incredibil de bine, de nerecunoscut chiar in varianta roscata, si mimeaza exceptional atat prospetimea tineretii, cat si batranetea de pe patul mortii.
Astfel, daca se trece peste micile scapari, cum ar fi faptul ca filmul alterneaza pe 2 planuri (amintirile si realitatea din spital) intr-un mod suparator, sau faptul ca s-a incercat o scapare rapida peste ultima perioada a vietii lui Benjamin (ramolindu-se in mod illogic in copilarie), si altele enumerate mai sus, putem spune ca The Curious Case of Benjamin Button este intr-adevar unul dintre cele mai bune filme ale anului. El a beneficiat de toate ingredientele unui film de succes, de la bugetul urias la actorii cunoscuti si subiectul inovator, si le-a exploatat pe toate la maxim, rezultand un film incantator si pe toate gusturile.
vineri, 28 martie 2008
Confessions of a Virgo
A few days ago I cleaned and tidied my closet and all of my clothes were finally in perfect order. Today, there was chaos, again, after all that hard work that I did, again, and all that time spent tiding, again, instead of having fun or whatever. So why am I keep trying? I mean it’s so obvious that I am never gonna be neat and tidy so I might as well just give up all my tries for good and leave Mr. Chaos in charge. What bothers me the most is that all the possible zodiacs say that my sign is the embodiment of order and tidiness. Oh really? Where here’s a Virgo that would probably forget where she put her head if it wasn’t attached to her neck. And I’m not the only one, I can assure you that my mother (also a Virgo) is just the same. You wouldn’t want to know how much time I spend in the morning trying to find my purse or THAT specific blouse. And even though it seems so easy to keep things in order, there are some people that just don’t have the capacity to do so, and they never will have it no matter how much they try. My father, also a Virgo, just that a very organized and tidy one (yap, the right one, I think me and my mom are just broken…), says that I am irresponsible because it’s not my money at stake. So wrong! The cell phone that I just lost was bought almost entirely with my money, made with my sweat. And so was the cell phone that I lost before that, and so were the money that I lost from my wallet and the list goes on. Sure, I feel so sorry for everything I had ever lost or destroyed (did I mention I am also good at broking things?) but I JUST CAN’T HELP IT!!! It’s impossible to change, I’m a hazard to myself, and that’s the way it’s gonna be.
But enough complaining about my (un)sense of order. That is one (probably the only one) of the Virgo qualities which I don’t seem to have. But, hey, I do have all of the Virgo flaws, don’t I? The first one would be my criticism which I apply on pretty much everything and everyone that surrounds me. This is why most people think that I am never satisfied with something and the feeling of content is unknown to me. In reality, I consider my criticism as being constructive and when I criticize I feel like giving some good advice that will help improve things. But I am not always understood and so, I am sometimes considered as being harsh to others. I also criticize me a lot and expect that everything I do turns out perfect, which is pretty much impossible. This is why I get easily discouraged, because if something doesn’t reach perfection, then it’s just crap. “Pretty good” doesn’t exist to me. Sometimes I get so overwhelmed by my standards that i surrender to defeat. I also worry a lot about everything: I worry about the future every day, I worry about the water being polluted when I take a shower, I worry about never finding a proper job that suites me, I worry about being a good student, I worry about the fact that plastic is not biodegradable when I see someone throwing a plastic bag on the street, I worry about getting old, even though I’m only 19, and when there’s absolutely nothing to worry about I start thinking what would happen if… and build up terrifying scenarios. Pretty stupid, right? One other thing that gets me worried is not having a task. I always feel the need to be of service, to improve myself, to plan something, to reach a higher peak. If I don’t have anything to do I feel useless and I get depressed. That also happens when I do something wrong, and start victimizing myself that I’m worthless. Therefore I can never relax and say that everything is all right. There’s always something on my mind.
In case I’ve scarred someone that I am a terrible Virgo, or worse, that Virgos are such unbearable creatures, let me prove you wrong. I don’t suffer of low self esteem, I am a very realistic person, like most Virgos, and this is why I can tell precisely which my qualities are and which my flaws. Actually, I am aware that my flaws could easily be turned into qualities, and sometimes I even succeed. My criticism can be turned into an analytical eye, keen on details, which can easily see what can be improved. My worrying so much can be turned into being responsible and reliable. When I say something it usually stays that way and will always be the last one to back up from something planned. My desire of perfection makes me work hard and obtain good results in most domains. I am very meticulous and disciplined when I need to be (except when I need to tidy my room :P). And the fact that I always have to do something keeps me away from laziness. I sometimes discover that my sense of duty is ways stronger than anyone else’s in my group and I’m amazed of how carefree are some of my friends. But even though I criticize and judge a lot, I am very tolerant and I can get along well with a wide variety of characters. This sense of duty also makes Virgos to help other and try to create a better world. I can say that I am thrilled when someone asks for my advice or my help. We Virgos are also honest and pure at thoughts and, most of the times humble and shy. I may not have a lot of friends because of that but the ones I have, I keep for the rest of my life and I am true to them as long as they don’t disappoint me. With the rest of the people I keep a diplomatic relationship as I don’t like conflicts. I am actually good at solving conflicts because I am calm and very logic in thinking and so, people can easily understand my point of view if I care to explain it. I like to argue and to express my point of view when I know I am right, and nothing makes me feel better than winning a battle of words especially if my opponent was as smart or smarter than me. I do have a big ego and I’m stubborn sometimes but that helps me fight for my beliefs.
Another thing that characterizes Virgos is the love of art, simplicity and beauty, even though we rarely consider something truly beautiful. I am very creative and I like to make things but also to analyze things that are already made. I have good taste and a lot of common sense (if I don’t it means I’m doing it on purpose) and I am a moral person. I like funny people and I have a strong sense of humor myself, which I am not afraid to use, and which turns into sarcasm and irony when I am mad. And even though I sometimes seem cold and unable to love, like Virgos usually seem, I love deeply and with all my being. I get easily attached to people but don’t show it because I’m afraid of expressing my feelings. I’m a genuine introverted but beneath that icy layer I hide a sensible and caring soul, great hopes and expectations, beautiful dreams of happiness and the mentality of a candid child, always ready to play and to express his joy.
I discovered what being a Virgo meant a long time ago, when I was very small and my mother gave me a book with the description of each sign. Back then I didn't even have a well defined personality to compare it with the description of a typical Virgo, but I have grown to see that my sign really suits me and all the other persons born between the 23rd of August and the 22nd of September that I have met. I became a sort of an expert in Virgos because not only me but also my parents, my uncle, some of my best friends and my one true love are Virgos. Being a Virgo is never the same, it’s a true adventure and a delight to her and the people that surround her. Virgos are true aristocrats, proud, witty and catchy, that carry the burden of being very easily misunderstood. Recognize the merits of a Virgo, be loyal to her and you will have her at your feet for the rest of your life.
But enough complaining about my (un)sense of order. That is one (probably the only one) of the Virgo qualities which I don’t seem to have. But, hey, I do have all of the Virgo flaws, don’t I? The first one would be my criticism which I apply on pretty much everything and everyone that surrounds me. This is why most people think that I am never satisfied with something and the feeling of content is unknown to me. In reality, I consider my criticism as being constructive and when I criticize I feel like giving some good advice that will help improve things. But I am not always understood and so, I am sometimes considered as being harsh to others. I also criticize me a lot and expect that everything I do turns out perfect, which is pretty much impossible. This is why I get easily discouraged, because if something doesn’t reach perfection, then it’s just crap. “Pretty good” doesn’t exist to me. Sometimes I get so overwhelmed by my standards that i surrender to defeat. I also worry a lot about everything: I worry about the future every day, I worry about the water being polluted when I take a shower, I worry about never finding a proper job that suites me, I worry about being a good student, I worry about the fact that plastic is not biodegradable when I see someone throwing a plastic bag on the street, I worry about getting old, even though I’m only 19, and when there’s absolutely nothing to worry about I start thinking what would happen if… and build up terrifying scenarios. Pretty stupid, right? One other thing that gets me worried is not having a task. I always feel the need to be of service, to improve myself, to plan something, to reach a higher peak. If I don’t have anything to do I feel useless and I get depressed. That also happens when I do something wrong, and start victimizing myself that I’m worthless. Therefore I can never relax and say that everything is all right. There’s always something on my mind.
In case I’ve scarred someone that I am a terrible Virgo, or worse, that Virgos are such unbearable creatures, let me prove you wrong. I don’t suffer of low self esteem, I am a very realistic person, like most Virgos, and this is why I can tell precisely which my qualities are and which my flaws. Actually, I am aware that my flaws could easily be turned into qualities, and sometimes I even succeed. My criticism can be turned into an analytical eye, keen on details, which can easily see what can be improved. My worrying so much can be turned into being responsible and reliable. When I say something it usually stays that way and will always be the last one to back up from something planned. My desire of perfection makes me work hard and obtain good results in most domains. I am very meticulous and disciplined when I need to be (except when I need to tidy my room :P). And the fact that I always have to do something keeps me away from laziness. I sometimes discover that my sense of duty is ways stronger than anyone else’s in my group and I’m amazed of how carefree are some of my friends. But even though I criticize and judge a lot, I am very tolerant and I can get along well with a wide variety of characters. This sense of duty also makes Virgos to help other and try to create a better world. I can say that I am thrilled when someone asks for my advice or my help. We Virgos are also honest and pure at thoughts and, most of the times humble and shy. I may not have a lot of friends because of that but the ones I have, I keep for the rest of my life and I am true to them as long as they don’t disappoint me. With the rest of the people I keep a diplomatic relationship as I don’t like conflicts. I am actually good at solving conflicts because I am calm and very logic in thinking and so, people can easily understand my point of view if I care to explain it. I like to argue and to express my point of view when I know I am right, and nothing makes me feel better than winning a battle of words especially if my opponent was as smart or smarter than me. I do have a big ego and I’m stubborn sometimes but that helps me fight for my beliefs.
Another thing that characterizes Virgos is the love of art, simplicity and beauty, even though we rarely consider something truly beautiful. I am very creative and I like to make things but also to analyze things that are already made. I have good taste and a lot of common sense (if I don’t it means I’m doing it on purpose) and I am a moral person. I like funny people and I have a strong sense of humor myself, which I am not afraid to use, and which turns into sarcasm and irony when I am mad. And even though I sometimes seem cold and unable to love, like Virgos usually seem, I love deeply and with all my being. I get easily attached to people but don’t show it because I’m afraid of expressing my feelings. I’m a genuine introverted but beneath that icy layer I hide a sensible and caring soul, great hopes and expectations, beautiful dreams of happiness and the mentality of a candid child, always ready to play and to express his joy.
I discovered what being a Virgo meant a long time ago, when I was very small and my mother gave me a book with the description of each sign. Back then I didn't even have a well defined personality to compare it with the description of a typical Virgo, but I have grown to see that my sign really suits me and all the other persons born between the 23rd of August and the 22nd of September that I have met. I became a sort of an expert in Virgos because not only me but also my parents, my uncle, some of my best friends and my one true love are Virgos. Being a Virgo is never the same, it’s a true adventure and a delight to her and the people that surround her. Virgos are true aristocrats, proud, witty and catchy, that carry the burden of being very easily misunderstood. Recognize the merits of a Virgo, be loyal to her and you will have her at your feet for the rest of your life.
miercuri, 19 martie 2008
Buna "samariteanca"
Asta seara am facut o fapta buna si ma simt minunat. Minunatia mea de telefon, bun, frumos si iubit a ajuns la o persoana care pesemne ca avea nevoie de el, din moment ce s-a gandit sa-l ia. Ce sentiment frumos e sa stii ca ai contribuit cu ceva la fericirea altuia...
Eram intr-o cabina de proba si cand mi am scos blugii, telefonul a cazut pe covor, sub scaun probabil fiindca nu l-am vazut. Am probat ce am avut de pobat, am iesit, am plecat si in maxim 5 minute m am intors repede fiindca mi-am dat seama ca mobilul meu nu mai era in buzunar. Am scotocit prin cabina de proba si...nimic. Era deja furat si culmea, si inchis! Deja il inchisese!!!!!! Si mai urat este ca am vazut femeia care a intrat dupa mine in cabina si parea o doamna respectabila, dar cred ca a furat mobilu si-a fugit ca nu am mai dat de ea. Ce oameni! Cine stie, sarmana, poate avea nevoie de el, iar eu am fost buna ei samariteanca. Nu este prima oara cand fac fapte de genul...odata am mai donat un portofel plin cu 5 milioane si toate actele pe strada, altadata un Nokia, alta data 2 milioane intr-un club, haine uitate prin taxiuri, etc. Am facut o groaza de oameni fericiti.
Stimata doamna, sper sa-l folosesti cu placere si sa-l iubesti macar cat l-am iubit eu. Nu-l scapa pe jos, ca e telefon bun si nu merita, nu-mi citi si tu chiar toate mesajele, si daca poti sa-mi trimiti cartela cumva ca am nevoie de toate numerele alea as fi vesnic recunoscatoare. Si, a, sa nu uit: SPER SA ARZI IN IAD CALICA, CLEPTOMANA SI NEMERNICA CE ESTI, MANCATE-AR VIERMII!!!!!!!!!! (evil, I now but that just pissed me off!)
Eram intr-o cabina de proba si cand mi am scos blugii, telefonul a cazut pe covor, sub scaun probabil fiindca nu l-am vazut. Am probat ce am avut de pobat, am iesit, am plecat si in maxim 5 minute m am intors repede fiindca mi-am dat seama ca mobilul meu nu mai era in buzunar. Am scotocit prin cabina de proba si...nimic. Era deja furat si culmea, si inchis! Deja il inchisese!!!!!! Si mai urat este ca am vazut femeia care a intrat dupa mine in cabina si parea o doamna respectabila, dar cred ca a furat mobilu si-a fugit ca nu am mai dat de ea. Ce oameni! Cine stie, sarmana, poate avea nevoie de el, iar eu am fost buna ei samariteanca. Nu este prima oara cand fac fapte de genul...odata am mai donat un portofel plin cu 5 milioane si toate actele pe strada, altadata un Nokia, alta data 2 milioane intr-un club, haine uitate prin taxiuri, etc. Am facut o groaza de oameni fericiti.
Stimata doamna, sper sa-l folosesti cu placere si sa-l iubesti macar cat l-am iubit eu. Nu-l scapa pe jos, ca e telefon bun si nu merita, nu-mi citi si tu chiar toate mesajele, si daca poti sa-mi trimiti cartela cumva ca am nevoie de toate numerele alea as fi vesnic recunoscatoare. Si, a, sa nu uit: SPER SA ARZI IN IAD CALICA, CLEPTOMANA SI NEMERNICA CE ESTI, MANCATE-AR VIERMII!!!!!!!!!! (evil, I now but that just pissed me off!)
Behole...cea mai buna voce a Romaniei!
Am dat peste un top facut pe net la http://www.muzica.ro/top/3/Cea-mai-buna-voce.html care m-a socat. Priviti si plangeti....Conform acestiu minunat top cea mai buna voce a Romaniei este Catalin Josan, aka papagalul care a castigat Megastarul anul trecut. Tare ma intreb oare ce fel de om trebiue sa fii sa-l votezi pe el intr-un asemenea clasament. Si nu sunt subiectiva in bocetul meu. Adica recunosc ca fata lui de joker si stambaturile pe care le face cand "canta" ma enerveaza teribil, dar totusi...cea mai buna voce???
marți, 18 martie 2008
A avea sau a nu avea timp liber?
O sa invoc cea mai patetica scuza posibila pentru lipsa mea de activitate pe acest blog sarman si uitat: lipsa de timp. Da, frate, n-am avut timp, ce, e asa de greu de crezut? Nu conteaza daca ocupatiile mele au fost taiatul frunzei la caini si frecatul intensiv al mentei. Voi spune pur si simplu ca am fost ocupata pentru ca am observat ca asta da cel mai bine. Atunci pari mai imediat mai interesant in ochii celorlalti, pari o persoana atctiva si importanta.
Este o adevarata moda sa iti consulti, vezi draga, agenda atunci cand te suna un prieten sa te intalnesti cu el si sa constati ca nu ai timp. Daca vei spune ceva de genul "Da, sigur sunt libera toata ziua, cand vrei sa ne intalnim?" va fi un soc pentru umanitate. Oare te simti bine? Esti deprimata? Treci prin vreo criza de personalitate? Cum se face ca nu esti solicitate cine stie unde, ca nu trebiue sa faci cine stie ce, ca nu ai vreo treaba urgenta de rezolvat?
Asadar, instinctiv, cum se intalnesc doi prieteni (dupa indelungi planificari si amanari, bineinteles), incep sa-si povesteasca unul altuia cu mandrie cat ocupati au fost. Desi, paradoxal, un program incarcat nu este de cele mai multe ori un motiv de mandrie. Sa fii cat mai ocupat inseamna sa fii tras de cat mai multe sfori intr-o parte si-n alta, sa te calareasca altii, sa te subjugi, sa imbatranesti, sa uiti sa traiesti pentru tine. Lipsa de timp inseamna lipsa de libertate.
Incheind sirul de aberatii, voi divulga si secretul din spatele lipsei mele de timp. Pe langa programul imputit de la facultate, temele, practica total neproductiva de la U (pe care oricum o fac degeaba fiindca am aflat ca facultatea nu mi-o va recunoaste) si incercarile mele de a-mi imbogati cultura generala citind, a mai venit si primavara. Care primavara ma instiga la iubire si la hoinarit aiurea pe strazi, cu prieteni vechi si noi sau doar eu cu vantul cald. Poate data viitoare imi voi lua laptopul prin parc si cu siguranta voi avea mai multa rabdare sa scriu.
Este o adevarata moda sa iti consulti, vezi draga, agenda atunci cand te suna un prieten sa te intalnesti cu el si sa constati ca nu ai timp. Daca vei spune ceva de genul "Da, sigur sunt libera toata ziua, cand vrei sa ne intalnim?" va fi un soc pentru umanitate. Oare te simti bine? Esti deprimata? Treci prin vreo criza de personalitate? Cum se face ca nu esti solicitate cine stie unde, ca nu trebiue sa faci cine stie ce, ca nu ai vreo treaba urgenta de rezolvat?
Asadar, instinctiv, cum se intalnesc doi prieteni (dupa indelungi planificari si amanari, bineinteles), incep sa-si povesteasca unul altuia cu mandrie cat ocupati au fost. Desi, paradoxal, un program incarcat nu este de cele mai multe ori un motiv de mandrie. Sa fii cat mai ocupat inseamna sa fii tras de cat mai multe sfori intr-o parte si-n alta, sa te calareasca altii, sa te subjugi, sa imbatranesti, sa uiti sa traiesti pentru tine. Lipsa de timp inseamna lipsa de libertate.
Incheind sirul de aberatii, voi divulga si secretul din spatele lipsei mele de timp. Pe langa programul imputit de la facultate, temele, practica total neproductiva de la U (pe care oricum o fac degeaba fiindca am aflat ca facultatea nu mi-o va recunoaste) si incercarile mele de a-mi imbogati cultura generala citind, a mai venit si primavara. Care primavara ma instiga la iubire si la hoinarit aiurea pe strazi, cu prieteni vechi si noi sau doar eu cu vantul cald. Poate data viitoare imi voi lua laptopul prin parc si cu siguranta voi avea mai multa rabdare sa scriu.
vineri, 7 martie 2008
Hai cu toti sa "practicam"!
Sunt la asa-zisa practica...am zis ca azi sa vin mai devreme (gen 11) si sa stau ceva mai mult (din proprie initiativa chiar). Insa acum imi dau seama ca am facut o mica greseala si ca puteam la fel de bine sa mai lenevesc cu Carmen in pat si sa ne uitam la tv. Emisiunile de pe Discovery cu siguranta imi imbogateau mai mult IQ-ul decat "practica" la UTV. Dar nuuuuuuuuuu, simtul datoriei prea dezvoltat la mine mi-a spus ca trebuie sa merg sa muncesc (pe gratis!) ca o buna cetateana ce sunt. Si macar daca as invata ceva cu adevarat insa stau de 2 ore si nu ma baga nimeni in seama....lenea pluteste in aer. Colega mea de birou (UTV-ista cu experienta) se joaca conquiztador, alta ascuta vama si tipa care trebuia sa ma supravegheze e prea ocupata cu ascultatul cartii vorbite pe care a primit-o azi. Calculatorul meu este restrictiv, nu pot intra pe o groaza de chestii (nu tu mess, yahoo, etc.) asa ca ma vad nevoita sa vegetez in ultimul hal. Singurul lucru care ma mai tine aici este promisiunea unei sedinte extraordinare la ora 2 in care mi s-a promis ca se vor discuta lucruri interesante. Sa tot "practici" ce inveti la facultate...
In alta ordine de idei, ieri mi s-a spulberat un mit. Acela ca la conferintele de presa iti dau mancare, mit pe care mai toti profii din facultate ni l-au indus in subconstient. Ei bine eu am fost ieri la conferinta de presa organizata de ministerul transporturilor si am murit de foame. Ca sa nu mai zic ca portarii nu au vrut in ruptul capului sa ne lase sa intram fara nu stiu ce autorizatie. De parca cine stie ce secrete de stat se spuneau la conferinta aia. (care btw,a durat juma de ora...wow...). Noroc ca suntem fete descurcarete si am intrat pe...pile ;) . Si ca o totala lipsa de respect la adresa jurnalistilor, ministrul se fofila intr-una sa raspunda la anumite intrebari si se grabea enorm. Concluzie: nimic interesant.
In alta ordine de idei, ieri mi s-a spulberat un mit. Acela ca la conferintele de presa iti dau mancare, mit pe care mai toti profii din facultate ni l-au indus in subconstient. Ei bine eu am fost ieri la conferinta de presa organizata de ministerul transporturilor si am murit de foame. Ca sa nu mai zic ca portarii nu au vrut in ruptul capului sa ne lase sa intram fara nu stiu ce autorizatie. De parca cine stie ce secrete de stat se spuneau la conferinta aia. (care btw,a durat juma de ora...wow...). Noroc ca suntem fete descurcarete si am intrat pe...pile ;) . Si ca o totala lipsa de respect la adresa jurnalistilor, ministrul se fofila intr-una sa raspunda la anumite intrebari si se grabea enorm. Concluzie: nimic interesant.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
