Confessions of a Virgo

A few days ago I cleaned and tidied my closet and all of my clothes were finally in perfect order. Today, there was chaos, again, after all that hard work that I did, again, and all that time spent tiding, again, instead of having fun or whatever. So why do I keep trying? It's clear that I'll never be able to keep everything in perfect order in my room. What bothers me the most is that all the possible zodiacs say that my sign is the embodiment of order and tidiness...

But enough complaining about my (un)sense of order regarding my closet. That is one (probably the only one) of the Virgo qualities which I don’t seem to have. But, hey, I do have all of the Virgo flaws, don’t I? The first one would be my criticism which I apply on pretty much everything and everyone that surrounds me. This is why most people think that I am never satisfied with something and the feeling of content is unknown to me. In reality, I consider my criticism as being constructive and when I criticize I feel like giving some good advice that will help improve things. But I am not always understood and so, I am sometimes considered as being harsh to others. I also criticize me a lot and expect that everything I do turns out perfect, which is pretty much impossible. This is why I get easily discouraged, because if something doesn’t reach perfection, then it’s just crap. “Pretty good” doesn’t exist to me. Sometimes I get so overwhelmed by my standards that I surrender to defeat.

I also worry a lot about everything: I worry about the future every day, I worry about the water being polluted when I take a shower, I worry about never finding a proper job that suites me, I worry about being a good student, I worry about the fact that plastic is not biodegradable when I see someone throwing a plastic bag on the street, I worry about getting old, even though I’m only 19, and when there’s absolutely nothing to worry about I start thinking what would happen if… and build up terrifying scenarios. Pretty stupid, right? One other thing that gets me worried is not having a task. I always feel the need to be of service, to improve myself, to plan something, to reach a higher peak. If I don’t have anything to do I feel useless and I get depressed. That also happens when I do something wrong, and start victimizing myself that I’m worthless. Therefore I can never relax and say that everything is all right. There’s always something on my mind.

In case I’ve scarred someone that I am a terrible Virgo, or worse, that Virgos are such unbearable creatures, let me prove you wrong. I don’t suffer of low self esteem, I am a very realistic person, like most Virgos, and this is why I can tell precisely which my qualities are and which my flaws. Actually, I am aware that my flaws could easily be turned into qualities, and sometimes I even succeed. My criticism can be turned into an analytical eye, keen on details, which can easily see what can be improved. My worrying so much can be turned into being responsible and reliable. When I say something it usually stays that way and will always be the last one to back up from something planned. My desire of perfection makes me work hard and obtain good results in most domains. I am very meticulous and disciplined when I need to be (except when I need to tidy my room :P). And the fact that I always have to do something keeps me away from laziness.

I sometimes discover that my sense of duty is ways stronger than anyone else’s in my group and I’m amazed of how carefree are some of my friends. But even though I criticize and judge a lot, I am very tolerant and I can get along well with a wide variety of characters. This sense of duty also makes Virgos to help other and try to create a better world. I can say that I am thrilled when someone asks for my advice or my help. We Virgos are also honest and pure at thoughts and, most of the times humble and shy. I may not have a lot of friends because of that but the ones I have, I keep for the rest of my life and I am true to them as long as they don’t disappoint me. With the rest of the people I keep a diplomatic relationship as I don’t like conflicts. I am actually good at solving conflicts because I am calm and very logic in thinking and so, people can easily understand my point of view if I care to explain it. I like to argue and to express my point of view when I know I am right, and nothing makes me feel better than winning a battle of words especially if my opponent was as smart or smarter than me. I do have a big ego and I’m stubborn sometimes but that helps me fight for my beliefs.
Another thing that characterizes Virgos is the love of art, simplicity and beauty, even though we rarely consider something truly beautiful.

I am very creative and I like to make things but also to analyze things that are already made. I have good taste and a lot of common sense (if I don’t it means I’m doing it on purpose) and I am a moral person. I like funny people and I have a strong sense of humor myself, which I am not afraid to use, and which turns into sarcasm and irony when I am mad. And even though I sometimes seem cold and unable to love, like Virgos usually seem, I love deeply and with all my being. I get easily attached to people but don’t show it because I’m afraid of expressing my feelings. I’m a genuine introverted but beneath that icy layer I hide a sensible and caring soul, great hopes and expectations, beautiful dreams of happiness and the mentality of a candid child, always ready to play and to express his joy.

I discovered what being a Virgo meant a long time ago, when I was very small and my mother gave me a book with the description of each sign. Back then I didn't even have a well defined personality to compare it with the description of a typical Virgo, but I have grown to see that my sign really suits me and all the other persons born between the 23rd of August and the 22nd of September that I have met. I became a sort of an expert in Virgos because not only me but also my parents, my uncle, some of my best friends and my one true love are Virgos. Being a Virgo is never the same, it’s a true adventure and a delight to her and the people that surround her. Virgos are true aristocrats, proud, witty and catchy, that carry the burden of being very easily misunderstood. Recognize the merits of a Virgo, be loyal to her and you will have her at your feet for the rest of your life.

Buna "samariteanca"

Asta seara am facut o fapta buna si ma simt minunat. Minunatia mea de telefon, bun, frumos si iubit a ajuns la o persoana care pesemne ca avea nevoie de el, din moment ce s-a gandit sa-l ia. Ce sentiment frumos e sa stii ca ai contribuit cu ceva la fericirea altuia...
Eram intr-o cabina de proba si cand mi am scos blugii, telefonul a cazut pe covor, sub scaun probabil fiindca nu l-am vazut. Am probat ce am avut de pobat, am iesit, am plecat si in maxim 5 minute m am intors repede fiindca mi-am dat seama ca mobilul meu nu mai era in buzunar. Am scotocit prin cabina de proba si...nimic. Era deja furat si culmea, si inchis! Deja il inchisese!!!!!! Si mai urat este ca am vazut femeia care a intrat dupa mine in cabina si parea o doamna respectabila, dar cred ca a furat mobilu si-a fugit ca nu am mai dat de ea. Ce oameni! Cine stie, sarmana, poate avea nevoie de el, iar eu am fost buna ei samariteanca. Nu este prima oara cand fac fapte de genul...odata am mai donat un portofel plin cu 5 milioane si toate actele pe strada, altadata un Nokia, alta data 2 milioane intr-un club, haine uitate prin taxiuri, etc. Am facut o groaza de oameni fericiti.
Stimata doamna, sper sa-l folosesti cu placere si sa-l iubesti macar cat l-am iubit eu. Nu-l scapa pe jos, ca e telefon bun si nu merita, nu-mi citi si tu chiar toate mesajele, si daca poti sa-mi trimiti cartela cumva ca am nevoie de toate numerele alea as fi vesnic recunoscatoare. Si, a, sa nu uit: SPER SA ARZI IN IAD CALICA, CLEPTOMANA SI NEMERNICA CE ESTI, MANCATE-AR VIERMII!!!!!!!!!! (evil, I now but that just pissed me off!)

Behole...cea mai buna voce a Romaniei!

Am dat peste un top facut pe net la http://www.muzica.ro/top/3/Cea-mai-buna-voce.html care m-a socat. Priviti si plangeti....Conform acestiu minunat top cea mai buna voce a Romaniei este Catalin Josan, aka papagalul care a castigat Megastarul anul trecut. Tare ma intreb oare ce fel de om trebiue sa fii sa-l votezi pe el intr-un asemenea clasament. Si nu sunt subiectiva in bocetul meu. Adica recunosc ca fata lui de joker si stambaturile pe care le face cand "canta" ma enerveaza teribil, dar totusi...cea mai buna voce???

A avea sau a nu avea timp liber?

O sa invoc cea mai patetica scuza posibila pentru lipsa mea de activitate pe acest blog sarman si uitat: lipsa de timp. Da, frate, n-am avut timp, ce, e asa de greu de crezut? Nu conteaza daca ocupatiile mele au fost taiatul frunzei la caini si frecatul intensiv al mentei. Voi spune pur si simplu ca am fost ocupata pentru ca am observat ca asta da cel mai bine. Atunci pari mai imediat mai interesant in ochii celorlalti, pari o persoana atctiva si importanta.
Este o adevarata moda sa iti consulti, vezi draga, agenda atunci cand te suna un prieten sa te intalnesti cu el si sa constati ca nu ai timp. Daca vei spune ceva de genul "Da, sigur sunt libera toata ziua, cand vrei sa ne intalnim?" va fi un soc pentru umanitate. Oare te simti bine? Esti deprimata? Treci prin vreo criza de personalitate? Cum se face ca nu esti solicitate cine stie unde, ca nu trebiue sa faci cine stie ce, ca nu ai vreo treaba urgenta de rezolvat?
Asadar, instinctiv, cum se intalnesc doi prieteni (dupa indelungi planificari si amanari, bineinteles), incep sa-si povesteasca unul altuia cu mandrie cat ocupati au fost. Desi, paradoxal, un program incarcat nu este de cele mai multe ori un motiv de mandrie. Sa fii cat mai ocupat inseamna sa fii tras de cat mai multe sfori intr-o parte si-n alta, sa te calareasca altii, sa te subjugi, sa imbatranesti, sa uiti sa traiesti pentru tine. Lipsa de timp inseamna lipsa de libertate.

Incheind sirul de aberatii, voi divulga si secretul din spatele lipsei mele de timp. Pe langa programul imputit de la facultate, temele, practica total neproductiva de la U (pe care oricum o fac degeaba fiindca am aflat ca facultatea nu mi-o va recunoaste) si incercarile mele de a-mi imbogati cultura generala citind, a mai venit si primavara. Care primavara ma instiga la iubire si la hoinarit aiurea pe strazi, cu prieteni vechi si noi sau doar eu cu vantul cald. Poate data viitoare imi voi lua laptopul prin parc si cu siguranta voi avea mai multa rabdare sa scriu.

Hai cu toti sa "practicam"!

Sunt la asa-zisa practica...am zis ca azi sa vin mai devreme (gen 11) si sa stau ceva mai mult (din proprie initiativa chiar). Insa acum imi dau seama ca am facut o mica greseala si ca puteam la fel de bine sa mai lenevesc cu Carmen in pat si sa ne uitam la tv. Emisiunile de pe Discovery cu siguranta imi imbogateau mai mult IQ-ul decat "practica" la UTV. Dar nuuuuuuuuuu, simtul datoriei prea dezvoltat la mine mi-a spus ca trebuie sa merg sa muncesc (pe gratis!) ca o buna cetateana ce sunt. Si macar daca as invata ceva cu adevarat insa stau de 2 ore si nu ma baga nimeni in seama....lenea pluteste in aer. Colega mea de birou (UTV-ista cu experienta) se joaca conquiztador, alta ascuta vama si tipa care trebuia sa ma supravegheze e prea ocupata cu ascultatul cartii vorbite pe care a primit-o azi. Calculatorul meu este restrictiv, nu pot intra pe o groaza de chestii (nu tu mess, yahoo, etc.) asa ca ma vad nevoita sa vegetez in ultimul hal. Singurul lucru care ma mai tine aici este promisiunea unei sedinte extraordinare la ora 2 in care mi s-a promis ca se vor discuta lucruri interesante. Sa tot "practici" ce inveti la facultate...

In alta ordine de idei, ieri mi s-a spulberat un mit. Acela ca la conferintele de presa iti dau mancare, mit pe care mai toti profii din facultate ni l-au indus in subconstient. Ei bine eu am fost ieri la conferinta de presa organizata de ministerul transporturilor si am murit de foame. Ca sa nu mai zic ca portarii nu au vrut in ruptul capului sa ne lase sa intram fara nu stiu ce autorizatie. De parca cine stie ce secrete de stat se spuneau la conferinta aia. (care btw,a durat juma de ora...wow...). Noroc ca suntem fete descurcarete si am intrat pe...pile ;) . Si ca o totala lipsa de respect la adresa jurnalistilor, ministrul se fofila intr-una sa raspunda la anumite intrebari si se grabea enorm. Concluzie: nimic interesant.

Martisor? Ce-i aia?

De cand am facut si eu ochi pe lumea asta m-am obisnuit ca de 1 Martie sa se petreaca ceva: sa primesc martisoare. Intai de la mama si bunica (ca tata nu se omoara cu traditiile), apoi de la colegi si colege de scoala, vecine, de la fratele meu cand a mai crescut, de la prieten si alti admiratori, etc, cu cat cresteam martisoarele se inmulteau. Ei bine anul acesta am avut un soc: nu am primit mai deloc martisoare de 1 Martie! M-a pus mama pe 28 februarie sa-mi aleg eu (auzi sa aleg eu!) dintr-o multime de martisoare luate pentru diverse doamne, si mi-a daruit unul prietena mea de-o viata, insa pe 29. Iar fratele meu, propiul meu frate nu mi-a luat deloc, pentru prima oara in nu stiu cati ani. A venit la mine de dimineata, eu abia ma trezisem si a dat sa ma pupe (lucru neobisnuit pentru noi doi). Eu nu stiam cum sa reactionez, insa mi-am dat seama ca era 1 Martie si m-am calmat. Cica "La multi ani!" (de cand se zice la multi ani de martisor?!) si atat! Si martisoru'??? Unde e martisoru'???!!!! Nu-mi spune ca nu ai avut 2 lei sa-mi iei un amarat de martisor! Si ce este mai grav este ca nici nu am cumparat! Desigr, am scuzele perfecte: intai ca nu gaseam ceva sa-mi placa, apoi ca am stat prost cu banii, apoi ca am racit si nu am mai iesit din casa pana de 1 Martie. Patetic!

A fost primul si subliniez: PRIMUL!!!! an cand nu am simtit deloc sarbatoare in aer de 1 Martie si primul an cand nu am purtat un martisor de 1 Martie, fiindca am uitat sa imi pun sambata cand am plecat de acasa, caci ma grabeam (spre moarte unde naiba ma grabeam atata?). Patetic! In urma sondajului facut ulterior am aflat ca nu sunt singura in situatia asta. Ba din contra. Incotro se indreapta tara asta? O sa ajunga copii nostri sa citeasca prin enciclopedii (on-line, evident) cum ca era odata o sarbatoare de 1 Martie la romani si li se va parea jalnica si inutila, mai mult ca sigur. Sau, ca sa nu pierdem traditia, hai sa inventam martisoare virtuale, transmisibile prin mess sau mail sau hi5 si sa desfiintam odata cosarii si buburuzele atat de demodate! Chiar asa, cine mai stie ce e ala un cosar?

Miracolul acestei lumi

Eu reprezint miracolul acestei lumi,
Si iti vorbesc cu glas ispititor
Tie, privindu-te in ochi barbate,
Si pare ca in ochi tai vrei sa aduni
Intelepciunea veacurilor toate;
Iar ochii mei iti par atat de goi
Ca si cuvantul meu soptit usor.
Asa iti par, caci infinitul sta-ntre noi.

Eu te citesc si te prevad mereu,
Tu niciodata nu ma intelegi.
Tu imi vorbesti cu patos de razboi si legi,
De lucruri inventate-atat de greu
In lumea ta marunta si-agitata.
Eu iti zambesc candida si distrata,
Cu-n zambet ce-l consideri tamp,
Dar care-ascunde in tacerea lui un gand.

Ti-as vorbi si eu cu-nflacarare
Despre un fluture si-o stea,
Impartasind miracolul din lumea mea.
Dar ce rost are? Tu nu mai intelegi demult.
Si-atuncea tac si te ascult,
Si-ti par mereu misterioasa.
Jucati-va copii de-a lumea-n continuare,
Caci noi veghem asupra voastra.

Dedicatie speciala pentru toate fetele care se bucura de vantul cald de primavara.